Publicitate în derulare

1 / 7
Avenue Hotels
2 / 7
Havana
3 / 7
Corteva
1 / 4
Jameson
2 / 4
Avincis
3 / 4
VIN LA MUNTE
4 / 4
ADMITERE USAMVB

Cum pot pierde foarte ușor subvențiile fermierii

Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale ii anunta pe fermierii care doresc sa acceseze Programul National de Dezvoltare Rurala (PNDR) sa nu uite sa verifice de 2 ori cand pregatesc documentatia necesara pentru transmiterea cererilor de finantare in sesiunile din perioada imediat urmatoare.

„In acest moment, ne pregatim sa lansam noile sesiuni de depunere a cererilor de finantare si cu aceasta ocazie reamintesc faptul ca, in afara de documentele obligatorii pe care le solicitam la depunerea dosarelor, exista o serie de conditii pe care potentialii beneficiari trebuie sa le respecte si la contractare. Un exemplu in acest sens este solicitarea Cazierului judiciar al responsabilului legal, fara inscrieri care privesc sanctiuni economico-financiare.

Au fost situatii in care solicitantii au fost declarati eligibili in urma evaluarii, dar nu s-a putut incheia contractul de finantare pentru ca reprezentantul legal nu indeplinea aceasta conditie, prevazuta in Ghidul solicitantului”, a declarat Adrian Chesnoiu, directorul general al Agentiei pentru Finantarea Investitiilor Rurale.

In acest mod, AFIR ii avertizeaza pe beneficiari cu privire la faptul ca, in Cazierul judiciar al reprezentantului legal, nu trebuie sa apara infractiuni de natura economica sau cu implicatii economice, deoarece ele influenteaza negativ patrimoniul unei persoane fizice sau juridice, publice ori private.

Nu trebuie uitat si de prevederile Codului Penal in acest sens, care are diferite reglementari referitoare la activitatile economice, comerciale si financiare care au loc si care exista si se dezvolta, afectand economia nationala, impiedicand activitatea agentilor economici, prejudiciand interesele economice ale populatiei. Totodata, exista si cateva legi speciale care le mentioneaza, ca: Legea nr. 78/ 2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie; Legea nr. 31/ 1990 privind societatile, Legea nr. 241/ 2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, Codul vamal, Codul Fiscal si de procedura Fiscala, Codul Silvic, legislatie bancara si alte legi specifice domeniilor de activitate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Previous post Fermierii s-au trezit fără subvenții de la stat
Next post Bani pentru SUSȚINEREA CRESCĂTORILOR DE SUINE PENTRU REPRODUCTIE