Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a anuntat ca, din ziua de miercuri (adica 03 05 2017), fermierii pot incepe sa depuna proiectele pentru investițiile finanțate prin intermediul a 14 submăsuri din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), sbuventiile avand o valoare totala de 680,8 milioane de euro.
Prin urmare, în perioada 3 mai 2017 — 31 iulie 2017, AFIR da drumul depunerii proiectelor pentru submăsurile urmatoare: „Investiții în exploatații agricole”, „Investiții în exploatații pomicole”, „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, „Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale”, „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”, „Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole”, „Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol”, „Înființarea grupurilor de producători în sectorul pomicol”, „Investiții în exploatații agricole zona ITI — DD”, „Investiții în exploatații pomicole zona ITI — DD”, „Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale zona ITI — DD”, „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici zona ITI — DD”, „Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole ITI — DD”.
Totodata, în perioada 3 mai, ora 9:00 — 31 octombrie, ora 17:00, AFIR va deschide si depunerea proiectelor pentru Schema de minimis ”Sprijin pentru servicii de consultanță în vederea implementării proiectelor de investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii de produse neagricole”.
Sa nu uitam ca si versiunile finale ale Ghidurilor solicitantului pentru finanțarea investițiilor agricole aferente Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2020) au fost postate pe pagina oficială de internet a Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) – CLICK PENTRU A VEDEA.
In cuprinsul lor spune ca ghidurile se aplica pentru perioada de depunere a proiectelor din anul 2017 pentru investițiile în exploatații agricole (submăsura 4.1, inclusiv pentru teritoriu ITI Delta Dunării) și în exploatații pomicole (submăsura 4.1a, inclusiv pentru teritoriu ITI Delta Dunării), pentru instalarea tinerilor fermieri (submăsura 6.1) și pentru dezvoltarea fermelor mici (submăsura 6.3, inclusiv pentru teritoriu ITI Delta Dunării).
Tot din zona ghidurilor au mai aparut si cele pentru infiintarea grupurilor de producători în domeniul agricol (submăsura 9.1) și în domeniul pomicol (submăsura 9.1a).
Secretarul de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), Alexandru Potor, spunea in urma cu cateva zile ca, in data de 15 martie 2017 în Comitetul de Monitorizare pentru PNDR, a fost oficial deschisa linia de finanțare de aproape 2,7 miliarde de euro pentru perioada următoare, cu mai mult de 6.000 de proiecte inregistrate la AFIR si aduse către finanțare.
Tot Potor anunta si ca ținta Ministerului Agriculturii este ca, inainte de finele anului 2017, toate alocările financiare sa se afle la indemana beneficiarilor privați acreditați pentru măsuri forfetare.
„În ansamblu, ținta mea este să avem toți banii europeni puși pe masa pe masa beneficiarilor anul acesta sau dacă ne rămâne o mică părticică, 15%, acei bani să îi avem pregătiți pentru anul viitor și anii care vin”, a declarat Alexandru Potor.
Dar si ministrul Agriculturii, Petrea Daea, declarase ca isi pusese in minte ca pentru anul acesta sa atragă fonduri europene in valoare de 1,6 miliarde euro prin PNDR 2020, pentru fermierii nostri.
Alte articole despre afaceri PROFTABILE folosind DOAR SUBVENTII:
https://agricult.ro/2017/04/27/avanpremiera-agriplanta/
https://agricult.ro/2017/04/26/livada-de-meri-super-afacere-cu-super-fonduri-europene/
https://agricult.ro/2017/04/23/start-in-afaceri-cu-un-aprozar/