Hibrizii de rapiță Pioneer au oferit producții ridicate și în județele Brăila și Galați, motiv pentru care Corteva Agriscience a desemnat mai mulți fermieri campioni. Unii dintre ei și-au exprimat mulțumirea cu privire la producția obținută și-au împărtășit secretele din fermă în cele ce urmează.
Primul fermier campion din această zonă este domnul Bogdan Nicușor care a ales hibridul PT298/Agile și a recoltat 4.170 kg/ha. Acesta își desfășoară activitatea în localitatea Tudor Vladimirescu, județul Brăila, lucrează 300 ha, iar rapiță a avut pe 50 ha, după orz. “Terenul a fost dezmiriștit, apoi am arat și l-am pregătit cu combinatorul. Am semănat la început de septembrie, atunci am și fertilizat cu sulfat de amoniu – 200 kg/ha. Toamna a fost fără tratamente, în schimb în primăvară am avut mai mult intervenții. Prima, în data de 10 martie, cu insecticidul Inazuma, aminoacizi și îngrășământ foliar pe bază de azot. Apoi, în jurul datei de 23 martie, am administrat azot – 125 kg/ha, după care, pe 7 aprilie, am administrat al doilea tratament cu fungicid, regulator de creștere și insecticid de contact. La final de aprilie am mai aplicat un insecticid sistemic și unul de contact, pot spune că a fost o intervenție esențială. Ultima intrare în cultură a fost cu îngrășământ, respectiv 125 kg/ha de azot la începutul lunii mai. Cultura a fost în neirigat, am avut noroc de ploi la momentul potrivit, iar producția a fost bună. Cât despre hibridul PT298, pot spune că am fost mulțumit, l-am ales și în această toamnă pentru 30 ha, iar pentru 15 ha am ales hibridul PT315”, a declarat fermierul campion.
Tot în județul Brăila, în localitatea Gropeni, își desfășoară activitatea și următorul fermier campion, domnul Marian Cireașa. Acesta lucrează 600 ha, iar rapiță a avut pe 50 ha, după culturi de grâu și fasole. A ales hibridul Pioneer PT298/Agile și a obținut o producție de 4.070 kg/ha. “Terenul a fost arat, fertilizat cu 180 kg/ha de îngrășăminte complexe 18.46.0, apoi am discuit, am intervenit cu combinatorul și am semănat în perioada 1-10 septembrie. În toamnă, acolo unde am putut iriga, am udat de două ori – 22 l/ha și am aplicat un insecticid. Apoi în primăvară am administrat un fungicid, un insecticid la intrarea în vegetație. A doua intrare, tot cu insecticid și fungicid, a avut loc la apariția butonului floral, după care am fertilizat cu azot – 150 kg/ha și am mai udat o dată, aproximativ aceeași cantitate de apă – 22 l/ha. Am avut acest hibrid și anul trecut, îl aleg și pentru această toamnă pentru că am fost mulțumit de producția obținută”, a precizat domnul Marian Cireașa.
Un al fermier campion din județul Galați este domnul Cornel Basalic. Acesta lucrează 264 ha dintre care, 100 ha au fost destinate în acest an culturii de rapiță, iar hibridul Pioneer PT303 Sclerotinia Protector i-a oferit acestuia o producție de 4.080 kg/ha. “Am semănat acest hibrid după cultura de grâu, astfel că terenul a fost arat la adâncimea de 30-32 cm, apoi, după 1-2 zile a fost discuit. Semănatul a avut loc în 20 august și am fertilizat cu îngrășăminte complexe 200 kg/ha. În toamnă am aplicat un insecticid, iar în primăvară, pe 8 martie, am administrat 150 kg/ha de uree; în jurul datei de 15 martie, la începutul alungirii tijei, am administrat primul tratament cu fungicid și insecticid, iar ultimul tratament a constat în aplicarea unui fungicid cu trei substanțe active și insecticide sistemice și de contact, la apariția butonului floral. A fost un an bun și în precipitații, iar hibridul s-a comportat foarte bine, este rezistent la boli și nu am întâmpinat probleme cu el”, a afirmat fermierul campion. Acesta a mai adăugat că pentru această toamnă a ales hibrizii Pioneer PT303, PT314, PT315, fiecare pentru câte 30 ha și PT298 pentru 10 ha.
Domnul Dumitru Păun din localitatea Chiraftei, județul Galați, a devenit fermier campion datorită hibridului PT303 Sclerotinia Protector care i-a oferit o producție medie de 3.860 kg/ha. “Lucrez 800 ha, rapiță am avut pe 158 ha și am semănat după grâu. După recoltatul grâului am pregătit terenul corespunzător cu Tiggerul și Jokerul și am semănat în perioada 10-15 august. În toamnă am avut o singură intervenție în cultură cu un insecticid și un erbicid. Am fertilizat doar în primăvară, mai întâi cu 286 kg/ha de uree și apoi cu azot – 100 kg/ha. În ceea ce privește tratamentele de primăvară, am administrat un fungicid, un îngrășământ foliar și insecticidul Inazuma. Am recoltat în perioada 24 iunie – 5 iulie, și pot spune că a fost un an bun pentru rapiță”, a declarat domnul Păun. Acesta a mai precizat faptul că a fost foarte mulțumit de hibridul PT303 și intenționează să semene în această campanie cca 200 ha cu rapiță.
În localitatea Brănești din județul Galați își desfășoară activitatea următorul fermier campion, domnul Ilie Banu. Acesta lucrează 800 ha de teren, iar rapiță a semănat pe 155 ha, iar hibridul PT303 Sclerotinia Protector i-a oferit 3.800 kg/ha. “Am semănat acest hibrid după grâu, astfel că terenul a fost arat, apoi pregătit cu discul în 2-3 treceri și combinatorul, apoi am semănat după data de 20 septembrie. În toamnă nu am administrat nimic, iar în primăvară am fertilizat cu azot – 200 kg/ha, am administrat și două tratamente formate din fungicid, insecticid și îngrășământ foliar, primul a fost administrat înainte de îmbobocire și al doilea la scuturarea florilor. Aceasta a fost toată tehnologia, iar recoltatul a avut loc începând cu 10 iulie”, a punctat fermierul campion. În această campanie domnul Banu intenționează să semene rapiță pe 200 ha.