Malta 2019
O destinație pentru toate buzunarele Se apropie. Vara. Dar și primăvara este, deja, pe drum. Acum, cât ai zice pește,...
O destinație pentru toate buzunarele Se apropie. Vara. Dar și primăvara este, deja, pe drum. Acum, cât ai zice pește,...
Unul dintre cei mai importanti producători de vinuri din țară, Vincon Romania si-a confirmat prezenta si la VINVEST 2019. Crama este plina de...
Cu o tradiție de 167 de ani în învățământul agronomic, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București (USAMV...
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Autoritatea de Management pentru PNDR, a postat de curand stadiul implementării PNDR 2014-2020,...
În anul trecut, ne-am consolidat activitatea pe toate palierele Alina Toma conduce astăzi Fondul de Garantare a Creditului Rural –...
Pentru prima dată, în cultura de cereale se va folosi o nouă substanță activă CORTEVA este compania cu cel mai...
MADR, prin DGDR- AM PNDR, a transmis persoanelor interesate ca termenul de depunere al proiectelor pentru submăsura 16.1a “Sprijin pentru...
Doctor în științe agronomice și un adevarat fermier, Ștefan Poienaru, acesta este un real exemplu pentru succesul agriculturii romanesti, dar...
Fulminantul turneu “This House Is Not For Sale” (un adevarat succes de casa) isi deschide portile pentru Europa incepand cu...